Monografia - partea a IV - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940) 


ȘIRUL PREOȚILOR CARE AU SLUJIT LA  

                              ALTARUL                   

                           SFINTEI BISERICI

    Cei dintâi preoți semnați pe scoarțele pravilei au fost : Vlad Ilie care a adus pravila  de la Popa Simion din Drăgești. Nu se știe cât a păstorit și în ce mod; doar că din scrisul său se vede că știa carte și scria frumos. La anul 1742, un alt preot, Mociar Mitru, tot pe scoarțele acelei pravile semnează și confirmă că pravila este a bisericii din Tășad. Că înaintea acestora au fost și alți preoți este cu toată siguranța. Numele lor însă nu se cunoaște și nici activitatea lor. În anul 1834, preotul din Hidișel scria că pravila bisericii din Tășad este de 172 de ani, ceea ce ne-ar da anul 1662.

    Date precise despre slujitorii sf. altar din Tășad avem despre următorii :

    POPA TOMĂ, a păstorit din anul 1763 până în anul 1791. Din scriptele ce ne-a lăsat , se poate constata că a fost un preot cu destulă pregătire de carte. Scrisul său caligrafic denotă multă conștiinciozitate și ordine. De la Popa Tomă nu ne-a rămas decât câteva foi rupte. Nu e vina lui ci a dintelui vremii și a purtării arhivei dintr-o casă în alta, precum și neglijența urmașilor săi. Se poate crede cu toată siguranța că a păstorit și înainte de 1763.     

    POPA MOISĂ, 1792 – 1815. E fiul lui Popa Tomă. După anul 1800 și-a schimbat numele în Popoviciu Moisă, probabil din cauza influenței sârbești în biserică. Această schimbare o credem cu atât mai mult cu cât scrisul și semnătura de Moisă Popoviciu este asemănătoare cu cea de Popa Moisă. În vremuri de amară restriște a păstorit cu mare zel și a ținut într-o perfectă ordine registrele bisericești.   

    A murit în anul 1849 noemvrie 22 și a fost înmormântat de nouă preoți din satele vecine, în frunte cu preotul Simion Popoviciu din Dicănești, care a făcut și înregistrarea în Matricola morților din acest an, dând multe amănunte despre felul cum s-a petrecut înmormântarea. (A se vedea Matricola morților din anul 1849 numărul curent 453)

    TEODOR POPOVICIU, 1815 – 1841. Acesta nu poate fi altcineva decât fiul lui Popoviciu Moisă. Amintirea lui n-a rămas în gura poporului, decât doar atât că ar fi tată la preotul Nicolae Popoviciu. A avut o cultură aleasă, a condus agendele parohiale cu multă îngrijire și exactitate.

    NICOLAE  POPOVICIU, 1841 – 1873. Oamenii bătrâni din sat îl cunosc ca pe un preot după rânduiala veche, cu slujbe lungi, bun cititor de cazanie. Ca îmbrăcăminte purta un suman negru. E socotit printre băștinașii satului, deoarece avea în comună pământ propriu, pe lângă sesiunea parohială; o soră măritată după unul cu numele Vlad. Din căsătoria ei cu Vlad s-a născut Vlad Ioan, care mai târziu a fost notar în Cizer, județul Sălaj.

    ȘTEFAN POPOVICIU, 1873 – 1880. A avut o cultură teologică superioară, după cum se poate constata din mărturiile contemporanilor săi. S-a căsătorit în anul 1870 aprilie 17 cu Glicerina Luciana din Cenad. Din această căsătorie s-au născut trei fete care și astăzi trăiesc și sunt măritate în satul Tășad cu cei mai fruntași oameni. A murit în anul 1881 ianuarie 4/16 și a fost înmormântat de către Popoviciu Nicolae din Copăcel și Florian Hajdău din Hidișel.

    SIMION BICA, protopopul Orăzii, care a administrat parohia Tășad de la 1880 noemvrie 2 până la anul 1881 februarie.

   NICOLAE POPA, preotul din Felcheriu, a administrat parohia de la data de 15 februarie 1881 până la 31 decembrie 1881.

   ȘTEFAN F. TEODOR, 1882 – 1908. A fost ales paroh la data de 1 ianuarie 1882. Originea sa este din satul Fonău de lângă Tinca. A fost unul dintre cei mai vrednici preoți care au păstorit parohia Tășad. Greutățile întâmpinate de dânsul au fost foarte mari, după cum rezultă din rapoartele sale, având de luptat împotriva moravurilor rele de care sufereau unii dintre parohieni, care au ajuns până la jefuirea sfintei biserici și profanarea obiectelor sacre din sfânta biserică. În timpul păstoririi sale a edificat în anul 1894 o casă parohială. A reparat prin străduința sa stricăciunile pricinuite de vifornița din anul 1896. În anul 1897 a ridicat din nou turnul bisericii distrus de un puternic trăsnet. Tot în acest an s-a făcut și sfințirea locașului divin, în urma reparațiunilor radicale suferite.

    Prin activitatea sa rodnică și-a câștigat încrederea autorităților sale superioare, care în mai multe rânduri i-au oferit titlul de mandatar protopopesc încredințându-i controlul învățământului de la școalele confesionale din comunele : Tășad, Stracoș, Bucuroaia, Cotiglet, Calea Mare, Lăzăreni, Șumugiu, Mierlău, Sântelec, Topești și altele.

    A fost ales membru în adunarea protopopească din Oradea.

    ANDRU MARȚIAN, 1908 -1909, în acest interval a funcționat ca administrator parohial.

    În anul 1909 s-a deschis concursul pentru alegerea parohului comunei. A fost ales preotul Antoniu Bica, care din diferite motive nu a putut ocupa acest post, din care cauză Onoratul Vicariat din Oradea a numit administrator pe :

    FLORIAN HAJDĂU, 1909 -1910, care a păstorit până la alegerea noului paroh.  

    TRAIAN D. ROMAN, 1910 -1921. Născut în anul 1885 octombrie 25, în comuna Mezieș, județul Bihor. A fost hirotonit în anul 1910, decembrie 2/15 de Episcopul Ioan I. Papp al Aradului și a fost introdus în parohie în anul 1910. A urmat studiile primare în comuna natală iar după acestea a urmat Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș luându-și maturitatea în anul 1905 iunie 13. După terminarea liceului s-a înscris ca student ordinar la Seminarul Andreian din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1909 iunie 30, fiind calificat preot de clasa I-a.

    În timpul pastorației sale și-a îndeplinit îndatoririle sale cu multă sârguință și tragere de inimă. Acest lucru se poate dovedi prin spusele credincioșilor săi, care și astăzi îl vorbesc ca pe unul din cei mai vrednici preoți care au păstorit în Parohia Tășad.

    A fost un foarte bun cântăreț bisericesc, înzestrat de natură cu o voce melodioasă și puternică. În timpul pastorației s-a remarcat ca un bun predicator. Din predicile sale păstrăm în manuscris câteva, din care cităm un pasagiu spre a exemplifica stilul în care sunt scrise aceste predici :

”O tu omule făcut după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu ridică-te din mlaștina necredinței tale și-ți ia trupul tău și umblă, căci Bunul Dumnezeu e gata să te primească numai tu să vrei, pornește-ți pașii tăi către cuvântul Lui Dumnezeu și biruiește odată pe satana, care vânează după sufletul tău.”(Predică ținută în Duminica slăbănogului)

    Preotul Roman a fost un naționalist înfocat, din care cauză a fost și întemnițat împreună cu alți intelectuali din satele bihorene. În comuna Tășad a înființat gărzile naționale, a fost președintele Partidului Național Român, pentru care a luptat din toate puterile sale. Acest adevăr îl credem cu atât mai mult cu cât suntem în posesia unui răvaș scris de el cu ocazia alegerii lui Dr. Ioan Iacob avocat în Ceica, ca președinte al Partidului Național Român din plasa Ceica. În acest răvaș se ridică împotriva acelor intelectuali români, care neînțelegând spiritul vremii, voiau ca în sânul partidului să provoace disensiuni:

    ” Este destul de regretabil, că astăzi când toate elementele de seamă sunt chemate ca prin puterile lor să conlucre la întărirea, cimentarea sentimentului național, atunci unii din aceste elemente se ceartă, pornind din ură personală, abordând disciplina de partid și lucrând atăt pe față cât și pe dos în contra intereselor obștești provocând tulburări în popor, ba mai presus de toate compromit cauza națională și dau șansă la dezbinări.”

    În anul 1919, în ziua de 11/24 august în numele poporului din Tășad a trimis domnului Dr. Iuliu Maniu prezident C.D.R. din Sibiu , următoarea telegramă:

    ”Poporul din Tășad pentru gloria mare la care Neamul românesc s-a putut înălța și încât pentru libertatea la care a ajuns cu prilejul zilei de 11/24 august, prin D-voastră, cu drag aduce omagiile sale de fiască supunere, recunoștință, devotament și pioasă închinare Majestății Sale, primul rege al tuturor Românilor Ferdinand I și Augustei Sale Familii Regale.”

    În domeniul edilitar Traian D. Roman, în timpuri de restriște ale anului 1914, a putut să edifice actuala casă parohială. Nu e un edificiu pompos dar după modestele resurse financiare pe care le-a avut, sta și astăzi pildă sforțărilor și meritului său.

     În domeniul școlar, a luptat alături de învățătorul Pantelie Bugariu, cu care deși se știe avea raporturi personale încordate, a știut să se înfrâneze atunci când era vorba de izgonirea întunericului din calea neamului său.

     Alături de acest învățător a edificat școala confesională, înființându-i două posturi de învățători, pentru că numărul elevilor ajunsese la 187.

     A fost în toate ocaziunile alături de credincioșii săi și împotriva străinilor, în anul 1911 stă alături de Pantelie Bugariu pentru înființarea Cooperativei sătești.

     Prin munca sa conștiincioasă, zelul său pentru biserică , dragostea pentru neamul său, Traian D. Popa va rămâne veșnic în amintirea credincioșilor din Tășad.

     TEODOR POPA, 1921 -1923. Preot în Felcheriu, a administrat această parohie, în lipsă de preot cu toată dragostea și sârguința.

    ANTONIU BICA, 1923 -1925.  Este fiu al satului. Pe lângă parohia Tășad a mai administrat și parohiile din Stracoș și Bucuroaia. În timpul activității sale în aceste parohii a adunat fonduri pentru repararea și edificarea sfintelor biserici, deoarece în aceste sate locașurile divine erau amenințate cu dărâmarea.

     În anul 1934, după străduințe îndelungate pe lângă forurile administrative a reușit să câștige fonduri pentru edificarea bisericii actuale , care s-a ridicat între anii 1934 – 1936.

     A avut de luptat împotriva relelor, care după războiul cel mare s-au întins în popor. Din cauza bătrâneții a fost transferat la cerere în parohia Sânicolaul de Beiuș, o parohie mică și ușor de administrat. Astăzi acest preot este pensionat.

     MATEI GOLDIȘ, 1933 – 1935. A fost capelan pe lângă preotul Antoniu Bica. S-a născut în anul 1909 în comuna Mocirla. Studiile le-a făcut la Școala Normală din Arad. După terminarea studiilor s-a înscris la Academia Teologică din Oradea, pe care a terminat-o fiind calificat preot de clasa I. A fost transferat la cerere în colonia Mihai Viteazul.

     IOAN PAUL, 1935. Născut în comuna Lăzăreni, în anul 1912 aprilie 30. Școala primară a urmat-o în satul său natal. Studiile secundare le-a urmat la Liceul ”Samuil Vulcan„ din Beiuș, obținând diploma de bacalaureat în anul școlar 1930. În acest an se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea, pe care a absolvit-o în anul 1934 cu nota generală: foarte bine, în urma căreia a fost calificat preot de clasa I. În ziua de 14 septembrie a fost hirotonit preot duhovnic de către P.S.S. Dr. Andrei Crișanul episcopul Aradului.

     La data de 1 octombrie 1934, e numit în parohia Cârpeștii-Mici, din care se transferă la cerere în parohia Tășad unde funcționează și în prezent.

     În parohia Cârpeștii-Mici a cumpărat, prin străduința sa, un intravilan și o casa parohială.

     În parohia Tășad pe teren religios a dezvoltat o activitate intensă de pacificare a sufletelor credincioșilor.

     Din punct de vedere gospodăresc, biserica era neterminată, gardurile numai mărăcini, dependențele parohiale dărăpănate și în gura ruinei. Prin muncă continuă toate s-au refăcut. Biserica s-a terminat și târnosit în anul 1936 septembrie 14.

     În anul 1938 a ridicat o troiță din piatră în fața casei parohiale, în amintirea eroilor morți în războiul mondial pentru întregirea neamului.

    A luptat din răsputeri contra relelor care se încuibaseră în sânul populației din Tășad: concubinajul, sectarismul și indiferentismul religios. În anul 1937 a adus la cununie în fața sfântului altar 77 perechi de concubini, iar în anul 1938 – 39 alte 78 de perechi de concubini. A vindecat indiferentismul religios și a luptat împotriva sectelor prin predici, servicii religioase, alte demersuri, apropiind la sfânta biserică pe mulți din cei rătăciți.

    Pe teren național a activat în calitate de confesor al Subcentrului Premilitar din Drăgești, a luat parte la toate manifestațiile naționale infiltrând în sufletele credincioșilor prin cuvântările sale patriotice, pline de avânt, dragostea de țară, neam și Rege. Pentru patriotismul său cu ocazia evenimentelor din 1939, Onor. Ministerul Educației Naționale Cult. și Artelor, cu ord. nr. 19284/1939 i-a trimis mulțumiri scrise.

    A fost unul dintre cei mai frecvenți factori pentru strângerea fondurilor pentru înzestrarea armatei în plasa Ceica, adunând numai din parohia sa 25000 lei.

    Pe teren social a activat în colaborare cu membrii corpului didactic din loc, la înființarea unei cantine școlare și la formarea unui comitet de ajutorare a celor lipsiți de mijloace și ajutoare. În domeniul economic a îmbogățit cu pomi fructiferi grădina parohială și a împrejmuit cimitirul cu gard viu. În calitate de secretar al Asociației de pășunat a adus în posesia parohiei averea bisericii din drepturile de pășune și pădure a urbariariștilor, care era aproape să fie pierdută prin invocarea de către foștii urbariști a dreptului de uzufruct.

     Din anul 1937, a lucrat și pe teren cooperatist, în calitate de contabil a Cooperativei „Pantelie Bugariu” din loc, pe care prin munca și iscusința sa a ridicat-o la cea mai puternică formație cooperatistă rurală de pe cuprinsul județului Bihor, fapt recunoscut și de organele de control care în repetate rânduri i-au adus mulțumiri de recunoștință.

    În latura de activitate publicistică a activat prin culegeri de folclor, dări de seamă și diverse articole publicate în diferite foi locale. Pe lângă prezenta monografie, posedă în manuscris un volum de predici și cuvântări ocazionale.

    La alegerea de protopop al tractului Ceica, ținută în ziua de 16 iulie 1941 a obținut majoritatea de voturi.

    În prezent se străduiește să-și ducă la bun sfârșit toate îndatoririle de păstor sufletesc.