Monografie - ultima parte

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)

VIAȚA RELIGIOASĂ ÎN ENORIE  

              EPITROPII SFINTEI BISERICI

                         

    În general putem spune că cercetarea sfintei biserici e destul de mulțumitoare; indiferentismul religios e o boală de care suferă încă mulți credincioși. Evenimentele din ultimii ani i-au făcut pe cei de acasă să se apropie mai des de sfânta biserică. Slujbele cerute de enoriași sunt mai mult pentru viața lor de toate zilele, împotriva bolilor, nenorocirilor, a duhurilor rele și a animalelor de casă. De foarte multe ori ei cer Slujba Marelui Vasile și Slujba pentru cei cuprinși de duhurile necurate.

    O seamă de enoriași de astăzi suferă de anumite apucături moștenite de la strămoșii lor. Din acestea cleptomania este una din cele mai frecvente. Apoi mândria de locul natal, fala de a fi tăședan e ceva specific celor de azi. Această mândrie i-a făcut ca prea puțini din ei să-și croiască o carieră decât cea a părinților lor. Această mândrie îi mai face să nu se prea amestece cu alți oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sinceră, să se poată lega între un tăședan și un alt om din alt sat. Căsătoriile între fii Tășadului și fii satelor înconjurătoare sunt foarte rare.

    Biserica prin slujitorii ei a căutat în toate vremile  să folosească toate mijloace pentru a dezrădăcina aceste apucături și atitudini.

    Sentimentele naționale însă au fost întotdeauna puternice. În luptele naționale de pe vremuri tăședanii au fost alături cu trup și suflet de conducătorii lor sufletești, înregimentați în rândurile istoricului Partid Român. În rândurile lor n-a putut trăi sămânța străină, nici chiar grofii și moșierii unguri carele din urmă au fost nevoiți a-și vinde bunurile tăședanilor.

     Grija de sfânta biserică au avut-o în toate timpurile. Numai în anul 1933 au donat din competința lor de lemne 51 de jugh. de pădure, pentru edificarea bisericii actuale. Danii se fac și astăzi cu toate că vremurile sunt destul de tulburi.

    Din șirul epitropilor cunoscuți amintim :

     AVRAM NICOARĂ, 1848 -1861. A fost un om cucernic și cu multă frică de Dumnezeu. Din copii săi au rămas cei mai vrednici fii ai satului și ai sfintei biserici, care mai târziu au fost conducători pricepuți și cu multă tragere de inimă la conducerea treburilor sătești. A făcut pentru biserică mai multe danii în cărți și odăjdii.

    GABOR IOAN a Mihăiască , 1861 – 1876.

    BAN IOSĂ a lui Țicleșu, 1876 – 1882.

    OPREA TEODOR a Leșului, 1882 – 1894.

    PAȘCA GAVRIILĂ, 1894 – 1900. A fost un om știință de carte, având patru clase gimnaziale. Din avutul său a dăruit pentru biserică, la îndemnul inv. Pantelie Bugariu, mai multe cărți de ritual și alte donațiuni în bani.

    AVRAM IOSĂ, 1900 – 1923. E fiul lui Avram Nicoară. A fost un vrednic urmaș al tatălui său. În timpul ctitoriei sale s-a edificat în anul 1914 actuala casă parohială. A sprijinit din toate puterile școala confesională în timpurile grele când vechii stăpânitori voiau cu orice preț s-o transforme în școală de stat. Prin străduința sa a mărit dotația preoțească, a bisericii, a învățătorului și cantorului, cu noi proprietăți cumpărate de la vechii proprietari unguri.

    MOCIAR IOAN, a Ciortii, 1923 – 1927. Astăzi se numără printre cei mai credincioși fii ai bisericii . În toate ocaziunile stă alături de grijile ei. În timpul ctitoriei sale a pus multă râvnă în administrarea bunurilor bisericești. A donat pentru sfânta biserică un prapor.

    OPREA PETRU, a hulpii, 1927 – 1930.

    DAVID IOV, 1930. S-a străduit din toate puterile pentru edificarea noului locaș de închinare. A făcut reparațiunile dependințelor parohiale. E un foarte bun administrator, cu mare tragere de inimă pentru biserică și un ales chivernisitor al banului bisericesc. Biserica are în acest om un puternic stâlp pentru viitor. Epitropii au avut întotdeauna o mare însemnătate în dezvoltarea gospodărească a enoriei. În vremurile vechi ei adunau cu răbojul stolarul învățătorului și birul preoțesc. Se alegeau din cei mai evlavioși, mai darnici și mai înstăriți oameni din sat.

    Astăzi se mai păstrează această tradiție. La alegerea epitropului se are în vedere religiozitatea lui, dărnicia sufletească și felul în care știe să-și îngrijească gospodăria sa.