Paginile

miercuri, 25 ianuarie 2012

MONOGRAFIA - PARTEA A II -A

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940) 


BISERICA SATULUI  

                 DATE DESPRE VECHIMEA BISERICII. DOCUMENTE


    Primul document despre vechimea bisericii este consemnat în registrul botezaților pe anul 1736 , semnat de preotul Popa Tomă. De la această dată încoace se găsește în arhiva bisericii toată activitatea și dezvoltarea ulterioară a  vieții religioase.
     Răsfoind monografia ungară a Județului Bihor din anul 1901, s-a găsit ca biserica veche din Tășad ar fi zidită și ar fi existat abia numai din anul 1780. Această afirmație este inexactă deoarece existența cu mulți ani în urmă de la această dată a unui preot, dă să se înțeleagă că în această comună a existat o altă biserică, cu mult mai veche, care cu timpul a devenit neîncăpătoare și amenințată de ruină; a fost demolată și înlocuită cu o altă biserică ce nu poate fi alta decât cea din anul 1780. Aceasta biserică a rămas în uz până când s-a construit actuala biserică, în anul 1934.
     Biserica edificată în anul 1780 a fost construită din lemn și acoperită cu șindrilă, cum erau toate bisericile din satele bihorene.
     Din tradiția poporului se culege următoarea afirmație : anume că biserica existenta înainte de anul 1780, n-ar fi fost edificată pe locul celei din 1780 ci într-un loc numit și acum ”la bisericuță”. Tot din gura poporului se spune că această veche biserică a fost transportată din vechiul loc pe drugi de gorun și adusă întreagă până pe locul unde a fost zidită biserica din anul 1780 și actuala biserică din anul 1934. Cauza care a făcut ca această biserică să fie transportată de la locul care și astăzi poartă numele ”la bisericuță” a fost depărtarea prea mare de sat și comunicația spre biserică foarte grea.
     Această tradiție a poporului din Tășad despre existența bisericii celei vechi în afară de sat și pe un vârf de deal, ne îndreptățește a crede acea afirmație, pentru că în multe sate din Bihor, bisericile vechi de lemn erau clădite pe un loc înalt înafara satului.
    Despre viața religioasă a satului înainte de anul 1780, dată susținută de monografia ungară a județului, am aflat în arhiva parohiei un document trimis preotului Popa Tomă în anul 1776, prin care i se comunică, cum trebuie preoții neuniți pentru slujbele sale de la poporeni să ia stoala. Din acest stolar spicuim următoarele:
      ”Voimu qua de aqui inainteorique Renduieli, quare aquum le au datu Episcopi și Mitropoliții  Norodului despre stola, adeque despre plata quare o ieu Preoți pentru Slusba Santelor Taine, și altor Slusbe Bisericesci de la poporenii sui, se incete, și putere de a indetori pe quinevq de aqui inainte se nu aiba. Qui rendduimu si marginimu, qua de astadi inainte Renduelile quaei le punem sub C. Mireni se fie detori a le tine si plata Preotilor dupa quum intru aquista scrisore se asede si se orinduiesc se o dee pentru aqueia din preuna si aqueia porunci, si pretendine ase tene voim, qua aqueste Renduieli in duo Exemplaruri in toate satele, si locurile sa fie, Una lipita pe Usa Bisericei, iara queialalta la Judete sau la Biraele satului.
     Pentru cununie neluându la socotele aquotele Casatorie e antelie, a duoa, seu atrea, ne facandu si atunci neque o dequil indire, quând veduva, se marita dupo Hotel, sau Sprintiariu seu quâd Veduvu ia fata Fecioara preste totu Rf.1 xr. 8.
    Pentru Îngropăciune pruncului , quare au muritu ne fiend anche de 7 ani si pentru Binecuvintarâ , seu Sântire Apei. 1-12.
    Pentru Ingropăciune Persoanei mai mari de 7 ani fie barbatu fie femeie , dee are aceri mai multe 5-8
  De are averi medilocu 3-30
  De are averi numai pe subtire xr. 48.
  Iaro dela queique sunt forte seraci pentru ingropăciunelor nemica s nuse ie si despre aquesta se aiba grige Diregătorele Locului.”          
    Mai departe documentul dă stolarul pentru : binecuvântarea colivei, rugăciuni și stropirea cu apă în casa muierii care a născut, pentru Liturghie, pentru pomenirea morților, pentru Maslu, pentru Stâlpi, pentru cetirea Psaltirii, pentru cetirea paraclisului, pentru serindarul întreg și jumătate și pentru alte slujbe religioase. Pentru afirmația noastră de mai sus dăm în copie un extras din registrul botezaților pe anul 1763.
    ”În luna ianuarie 1763, ziua 29.. S-au nascut pruncul parte bărbătească, ziua luni, anul celui mai sus pus. Tatăl pruncului Mociar Petru și muma Marina, lăcuitori în Tășad. Sau botezat și sau unsu cu cu sfântu Miru prin mine preotul Popa Tomă Parohianic a bisericii sfinte care se află în Tășad. În luna și ziua cea ce sau pus sub anul și sau dat în sfântul Botez pruncului de Vaselie nașul lui au fost Raveica Țicărat, locuit în Tășad.”
   Că nu s-au aflat date mai vechi decât cele din anul 1763 se datorește faptului că în acel an a izbucnit un incendiu care a distrus casa parohială în care se afla arhiva bisericii. Acest fapt ni-l mărturisește locuitorul Avram Iosă în vârstă de 80 ani, care a auzit pe tatăl său spunând că atunci când era el copil mic, tatăl său car era în vârstă de 90 ani spunea că nu știe când s-a născut deoarece în anul 1763 a ars casa parohială, unde se găsea și dat lui de naștere.
    Bazați pe aceste de mai sus putem conchide cu toată siguranța că satul nostu a avut o organizație bisericească cu mulți ani înainte de anul 1763, mai ales că înainte de acest an la anul 1742 scrie preotul Mociar Petru , pe scoarțele pravilei că este a bisericii din Tășad, iar pravila a fost adusă de un alt preot cu numele Vlad Ilie. Anul când a adus-o de la Drăgești , Vlad Ilie, nu se știe și nici data când a păstorit acest preot.  Nici nu se poate închipui altfel odată ce la această dată a existat și casă parohială nu numai biserică.
    În concluzie putem spune că viața bisericească a satului nu se poate opri nici la anul 1763, ci cu câteva sute de ani în urmă, aceasta și din faptul că nu se poate un sat de proporții așa de mari cum e Tășadul și mai ales un sat de deal, să nu fi avut organizație bisericească mai veche.

               HRAMUL BISERICII . DESCRIEREA BISERICII VECHI.


    Hramul bisericii noastre este ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Acest hram a fost ales chiar de la construcția primului locaș de închinare.
    Biserica veche demolată în anul 1934 a fost construită după modelul bisericilor de lemn din Bihor. Biserica în decursul vremurilor a suferit mai multe reparațiuni dintre care amintim reparația turnului de la biserică, care în anul 1896 , în urma unui vifor groaznic în ziua de 25 iulie a aceluiaș an a fost dărâmat. În legătură cu această nenorocire ne stă mărturie scrisoarea preotului Ștefan F. Teodor , adresată venerabilului consistor, în care spune următoarele :
”Viforul cel mare și cumplit din ziua de 25 iulie (6 august) a.a. carele în mai multe laturi a devastat semănături, pomi, arbori seculari și chiar și case și biserici, nu a fost cruțat de nimicire nici biserica noastră gr. Ort. Română din Tășad, rupând turnul s. biserici și aruncându-l pe s. altar așa încât s. biserică stă fără turnu și s. altar în laturea dea dreapta încă e stricat și poftesc reparație.”
    Menționăm că în anul 1887 turnul sf. biserici din Tășad a mai fost nimicit printr-un trăsnet puternic și necesita reparațiuni noui.
    Scrisoarea continuă cu următoarele :
”Dată fiind viforul din 25 iulie nu numai s. biserică o au stricat ci cu un curent mai toate lemnele cele roditoare de pe teritoriul comunei noastre le-a dărâmat , precum nuci, cireși, pruni, meri, peri și alte, care locuitorilor le aducea un izvor de subzistență, pe lângă aceasta boala ce a domnit între porci mai toți porcii i-au omorât de la ei și așa ei din propriile lor puteri nu-s în stare de a o tocmi, respective de a repara din a lor propriu.”   
     În continuare preotul amintit cere un ajutor pentru repararea turnului de la biserică.
”Biserica noastră cea veche a suferit pagube materiale în urma unui jaf și profanare a veșmintelor și odoarelor sacre”  după cum rezultă din raportul înaintat Veneratului Consistor cu nr.49 din 16-28 octomvrie 1882, de către preotul Ștefanu Todoru.
     În anul 1889 după ce biserica a fost reparată și turnul înlocuit a fost sfințită cu tot fastul cuvenit, de către protopopul Toma Păcală, în ziua de 4-16 noemvrie a acestui an. La această sfințire au fost de față toți preoții bisericilor din satele vecine.
     Obiecte de artă veche din această biserică se pot aminti : ușile împărătești și diferite rame pentru icoane.(Vezi : Biserici de lemn din Bihor , de Dr. C. Petran, tablou 104 și 121).

                

                      BISERICA NOUĂ


   Biserica nouă e zidită în anul 1934-36 din piatră, acoperită cu tablă zincată, având următoarele dimensiuni: 22m lungime și 8m lărgime. Cheltuielile de zidire au fost suportate de locuitorii satului.
    A fost târnosită în anul 1936 în ziua de 14 septembrie de P.S.S. Dr. Nicolae Popoviciu episcopul Diecezei Oradea, înconjurat de un sobor de preoți și cu participarea unui numeros norod din Tășad și din satele vecine.
     Biserica actuală se află într-o stare bună și este înzestrată cu toate obiectele de cult. Interiorul sfintei biserici nu e complet zugrăvit. Pe bolta bisericii sunt zugrăviți cei patru evangheliști cu simbolurile lor. Iconostasul e întocmit după rânduiala canoanelor sfintei noastre biserici și pictat de către profesorul Covaclu de la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea și aprobat de către Sf. Episcopie.

joi, 19 ianuarie 2012

MONOGRAFIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DIN TĂȘAD


(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940) 


                              ANTECEDENTE ISTORICE
 


   Satul Tășad datează în acte publice de prin a doua jumătate a  secolului al XIII-lea. Sub vechea stăpânire maghiară a purtat nume le de Tasádfő. Această numire se pare a fi luată după numele unui grof maghiar, cu numele de Tokody sau Teledy. Cea mai probabilă numire vine de la Tokody, care până în anul 1890, a avut proprietăți întinse în hotarul satului și care după această dată au fost cumpărate de locuitorii Tășadului ca proprietate urbarială. Viețuitorii de astăzi ai satului nu-și amintesc de o altă numire pe care s-o mai fi purtat satul, decât denumirea actuală.     
 Adaosul de „fő” de la sfârşitul numirii ungureşti înseamnă „principal”.
De unde se poate deduce că, satul şi în vremurile trecute a fost o aşezare rurală de proporţii însemnate.
    În mod sigur putem crede că, satul a existat cu mult înainte de a fi amintit în acte publice, deoarece creşterea populaţiei din patru familii băştinaşe : Avrămeştii, Vlădeştii, Judeştii şi Păşcheştii în vreme de cinci veacuri , nu puteau atinge numărul impresionant de 1009 suflete în anul 1882; chiar admițând că în curgerea vremurilor acestor patru familii băştinaşe li s-au mai adăugat alte trei familii : Mocereştii, Ţicărăteştii şi Iluţăştii cu care împreună la anul 1906 n-au adus decât un spor de 26 de suflete, peste numărul sufletelor din statistica anului 1882.
     Întreg hotarul satului este împământenit cu numiri vechi româneşti: Dealul Jiudiului, Dealul Vladului, Cetatea Omulii, Dealul Cornişor şi altele care în chip logic nu sunt altceva decât reminiscenţe vechi ale stăpânitorilor.
     Toate încercările mele de a găsi date mai precise despre vechimea satului au rămas zadarnice. Lipsa datelor se datoreşte în bună parte poziţiei sale izolate, drumurilor vechi impracticabile şi ascunzişului său în pădurile seculare de odinioară.
     Tradiţia satului aminteşte că pe locul numit „Cetăţeaua”, din hotarul satului,  odinioară turcii – năvălitorii de la anul 1474 ar fi avut o cetate. Aşezarea acestei cetăţui în configuraţia strategică a satului pare că întăreşte mult această tradiţie. Turcii prin aceste părţi au lăsat urme viabile în amestecul populaţiei, lăsând în urma lor familia Ţicărăteştilor, a căror fizionomie  este şi astăzi mult asemănătoare vechilor năvălitori.
     Denumirea de Tăşad, are origine ungurească după cum am amintit mai sus. Această denumire a fost întotdeauna un – non sens – întrucât nu corespunde realităţii : numire ungurească, pentru sat vechi şi curat românesc.
     În anul 1936, Consiliul judeţului Bihor, a încercat să dea numiri corespunzătoare tuturor satelor, care purtau numiri străine şi neadecvate. Aşa că pentru satul Tăşad e stabilită numirea de „Cornişor” după dealul cu acelaşi nume şi după felul cum este aşezat pe o coamă de deal în formă de corn.
     Numirea aceasta ar fi potrivită răspunzând în mare parte realităţii.
                                                         
                                   CADRUL GEOGRAFIC

       Aşezarea satului


     Satul se află aşezat pe o coamă de deal, care după formele ce le prezintă poartă mai multe denumiri : Pogorâş, Goila, Dealul, Peţa şi altele. În așezare s-a ales dealul; pe văi circulaţia era greoaie din lipsă de şosele, inundaţii de apă, precum şi motivul că în imediata apropiere a aşezărilor gospodăreşti se află falnica pădure de cer şi fag, care în toate vremurile vitrege a oferit cel mai credincios adăpost.
     Înfăţişarea satului se prezintă pe o singură linie, lungă de şapte km. Având către mijloc mici ramificaţii laterale. Casele sunt destul de dese şi orânduite în chip regulat. În configuraţia Judeţului Bihor, satul se află la Sud-Vest de Oradea, la aproximativ 22 km. Stânga pe şoseaua ce duce la Beiuş. De toate părţile e înconjurat de sate curat româneşti. La miază-noapte : Copăcel – Poiana – Sărand, spre răsărit : Bucuroaia şi Stracoş, între răsărit şi miază-zi Drăgeşti, la miază-zi: Dicăneşti şi Calea Mare, la apus Hidişel şi Sîntelec.
   

          Pământul


     Dacă aruncăm o privire asupra înfăţişării pământului, observăm o mare varietate de relief, compus din văi, lunci, dealuri, şesuri şi diferite eşinduri. Suprafaţa totală a hotarului se ridică la 3.363 jug. cad. Această suprafaţă cuprinde: 1379 jug. Şi 347 st. P. teren arabil, 215 jug. Şi 611 st. p. fânaţ, 73 jug. 785 st. p. grădini, 87 jug. 275 st. p. teren necultivabil, 1009 jug. Şi 333 st. p. păşune şi 598 jug. 600 st. p. pădure.
  

        Dealuri

  
  Cele mai însemnate dealuri din hotarul satului sunt: Cetăţeaua, Cetatea Omulii, Dealul Vladului, D. Niumului, D. Blejanului, D. Păsării, D. Corbului, D. Crâşmii, D. Osoiului, D. Gureţul cu cer, D. Coasta Gliguţii, D. Ciorgăului, D. Cornişor, Dâmbul Judelui.
    

        Văile

  
  Văile cu pâraiele sunt foarte numeroase . Din ele amintim : Valea Rofiştii, Valea Debărcani, Valea Timozii, Părâul Domnesc, Valea Copileştilor care izvorăşte din groapa Lii. Toate aceste văi şi păraie converg spre Valea Rofiştei care la rându-i se îndreaptă spre Sântelec. Prin stufişurile acestei văi se găsesc raţe sălbatice,  berze, raci şi alte vietăţi.
     Mai sunt de asemenea Valea Tiriletiului, Valea de rugi, V. Trecătorilor, Părâul Trecătorilor, V. Covracului, V. de soci, Valea Muncelului, Părâul Cameniţelor, Părâul Poienii, Valea Morii, Valea Cuţii, Părâul Irtaşului, Valea Corbulu se prelungeşte cu Valea Peşterii şi se continuă cu Valea Ceichii, Duşeşti până la Holod; Valea Gureaţălor şi Valea Ioanii Popii.
     Dintre şesuri avem: Şesul Mare, Rofiştea, Chinoaze, Poşiştău şi altele. Luncile sunt mai puţine :Lunca Cabii, Ciorgăului, Bărcanilor şi Lunca Bileştilor.
     Pe vatra şi în hotarul satului se află mai multe izvoare şi fântâni vechi cu apă foarte bună de băut. În prezent se află fântâni aproape în fiecare curte de gospodar. Din izvoarele şi fântânile mai vechi sunt: Ciorgăul, Covracul, Poienii, Huta, Lazuri, Peşterea, Stubeiul, Rofiştea şi Fântâneaua. Cea dintâi fântână în sat a fost Miera. E numită aşa pentru că apa din ea e „bună ca mierea”. O altă fântână cu apă bună e Puciorna, Bonca, Lunga, Fântâna rece şi Fântâna Mare.
     În hotarul comunei se află şi o peşteră de un pitoresc ales şi trecută în tradiţia satului. În ziua de Sf. Gheorghe sătenii se duc aici după lapte de piatră  pe care îl folosesc în gospodărie pentru leac la viţei.
     Solul hotarului este destul de fertil, accesibil agriculturii. Pe partea de hotar numită Pogorâş, pământul este negru, ceea ce denotă un pământ humos şi foarte roditor. În celelalte părţi pământul are o compoziţie calcaro-argiloasă. E mai puţin fertil şi necesită îngrăşăminte dar lucrat bine dă rezultate frumoase în cultivarea păioaselor. 
     (va urma)